Fiica cea mare a lui Bursucu, în stare gravă după ce s-a infectat cu virusul Epstein-Barr: „Transplant de inimă. Totul era afectat, inflamat în ea: plămânul, ficatul, rinichiul, inima!”
Fiica cea mare a lui Bursucu, în stare gravă după ce s-a infectat cu virusul Epstein-Barr. Îndrăgitul prezentator de televiziune Adrian Cristea, cunoscut publicului larg ca Bursucu, este un familist convins și își duce viața departe de lumina reflectoarelor și chiar și de București.
Bursucu și soția lui trăiesc împreună la Constanța, alături de cele două fete ale lor: Alessia, fiica adolescentă din relația anterioară a soției sale și Anais, micuța pe care o au împreună. Iar un
Recent, Bursucu a vorbit despre un moment critic din familia lor, petrecut în urmă cu trei ani. Alessia, fiica lor cea mare, a trăit un episod la începutul pandemiei care avea să tulbure întreaga familie.
Avea 16 ani la acea vreme, iar câteva simptome aparent banale s-au transformat în ceva de proporții. Adolescenta le-a spus părinților că nu se simte bine, că are dureri de stomac.
Inițial, nici Bursucu și nici mama Alessiei, Andreea, nu s-au îngrijorat prea tare, așa că la recomandarea unor prieteni medici i-au oferit niște pastile pentru stomac. Durerea a trecut temporar și a revenit apoi în forță.
Bursucu a povestit recent pentru prima dată acest episod, invitat fiind la podcastul bunei sale prietene Teo Trandafir.
Fiica cea mare a lui Bursucu, în stare gravă după ce s-a infectat cu virusul Epstein-Barr: „I-a crescut pulsul undeva la 200, iar în acel moment medicii au intrat în panică”
Prezentatorul TV și soția lui au decis în cele din urmă să se prezinte la spital. Acela a fost momentul în care aveau să se confrunte cu o situație dificilă.
„Eram la București și i-am spus Andreei să meargă la spital să îi facă o analiză, o ecografie, să vedem ce este. Cert este că a ajuns la spital, medicii au încercat să-i facă o ecografie și au spus că are apă la plămâni, asta se vedea la ecografie.
După, au mutat-o dintr-o cameră în alta și au pregătit-o de un CT, să vadă exact câtă apă la plămâni are și despre ce este vorba. I-a crescut pulsul foarte mult, undeva la 200, iar în acel moment medicii au intrat în panică. Era o clinică privată. Au spus că nu pot să intervină și că trebuie să o mute rapid la Spitalul Județean Constanța.
Acolo ne-au spus că e predispusă la infarct. Au spus că nu e apă la plămâni, ci că e ficatul, apoi că nu e ficatul, ci că e inima. Ne-au spus că trei sferturi din inimă e inflamată și că e nasol. A stat o zi și o noapte la terapie intensivă”, a mărturisit Bursucu, la „Gând la gând cu Teo”.